Aplicația Money in Motion, succes peste așteptări în prima lună de la lansare! 26.000 de utilizatori și noi funcționalități pregătite în luna aprilie
Money in Motion (MiM), aplicația gratuită de monitorizare a cheltuielilor personale a ajuns deja la 26.000 de utilizatori în numai patru săptămâni de la lansare. Numărul mare de persoane care au descărcat și folosesc zilnic aplicația arată interesul major pentru acest instrument foarte ușor de folosit, care îi ajută să țină sub control cheltuielile și să aibă o viață echilibrată financiar. Core Media Hub este partenerul de comunicare al Money in Motion.
MiM a avut lansarea pe 18 martie, în prezența partenerilor și a presei, iar de atunci a fost instalată cu o rată de aproape 1.000 de descărcări pe zi. Cifrele sunt peste așteptări, ținta pentru primul an de la lansare fiind de cel puțin 100.000 de utilizatori.
Și nu este singura reușită venită imediat după lansare! Money in Motion a devenit în primele 7 zile cea mai descărcată aplicație din App Store în categoria Educație și a urcat pe locul 6 în clasamentul general din categoria Finanțe, fiind depășită doar de aplicațiile marilor bănci. Un succes care arată un interes major al românilor pentru o aplicație care să îi ajute zi de zi să își gestioneze eficient cheltuielile.
În cifre, prima lună de existență a Money in Motion înseamnă și 1.500 de mesaje trimise de utilizatori pe adresa oficială de email: contact@moneyinmotion.ro sau pe paginile de Social Media (Facebook, LinkedIn, YouTube, Instagram și TikTok), toate mesajele primind răspuns de la fondatorul aplicației, Iancu Guda. În plus, utilizatorii au acum la dispoziție un set de 20 de întrebări frecvente (FAQ) și 7 tutoriale video cu cele mai importante funcționalități explicate într-un mod simplu și ușor de înțeles, informații care se regăsesc pe blogul iancuguda.ro, în pagina dedicată Money in Motion.
Aplicația Money in Motion s-a bucurat și de o campanie de comunicare amplă, atât online, cât și offline, precum și în mass-media. Echipa de comunicare de la Core Media Hub a realizat un spot TV care a fost difuzat într-o campanie de 2 săptămâni la Digi24, precum și un spot radio difuzat la Digi FM. În plus, strategia de comunicare a însemnat și un spot video difuzat timp de 3 săptămâni în rețeaua Blitz TV de la metroul din București, în peste 20 de stații, cu un reach de aproape 500.000 de călători lunar. La suprafață, spotul video a rulat tot 3 săptămâni și pe mașinile de promovare ale MediaVan, pe principalele artere din București.
Comunicarea constantă pe paginile de social media ale Money in Motion a dus la aproape 8.000 de urmăritori pe Facebook și 2.000 de LinkedIn, cu un reach total de 807.00 de persoane pe Facebook și 82.000 de interacțiuni cu postările!
Core Media Hub este partenerul de comunicare al aplicației Money in Motion. Un partener de încredere care a adus o contribuție decisivă în vizibilitatea aplicației, dovadă că avem deja peste 26.000 de utilizator în prima lună de la momentul lansării aplicației, MiM fiind deja nr. 1 in App Store la secțiunea dedicată aplicațiilor financiare și educație. Echipa Core Media Hub a venit cu idei creative la costuri foarte competitive pentru realizarea spotului publicitar care a fost difuzat timp de 2 săptămâni la Digi24 și Digi FM (TV și radio), advertoriale pentru comunicarea în online, reclame outdoor (metroul din București sau MediaVan - mobil în trafic) sau comunicarea zilnică în toate paginile de social media ale aplicației MiM. De asemenea, evenimentul de lansare cu presa și partenerii a fost pregătit de echipa Core Media Hub la un nivel maxim de profesionalism și excelență, cu atenția la cel mai mic detaliu: logistică filmare și foto, comunicatul de presă și relația cu jurnaliștii, setup sală de conferință și pregătirea materialelor promoționale. Cu siguranță nu am fi reușit să obținem aceste rezultate fără ajutorul Core Media Hub, îi recomand cu incredere. Până la urmă, se confirmă o regulă importantă de business: este esențial să ai un produs bun, dar care trebuie comunicat excelent pentru rezultate maxime. - Iancu Guda, fondator Money in Motion
În a doua lună de la lansare, Money in Motion vine deja cu noi funcționalități, foarte cerute de utilizatori! Echipa MiM lucreză intens în prezent la implementare versiunii 1.1 care va include, printre altele, rapoarte analitice pentru recomandări și sfaturi, seminarii lunare de educație financiară cu Iancu Guda, gamification și premii periodice sau marea dezvoltare, integrarea cu băncile.
Cele mai importante update-uri în MiM 1.1, disponibile din luna APRILIE vor fi:
- în "Vezi cheltuieli pe categorii" va fi implementat calculul în sumă absolută, deviație față de buget sau depășire, atât în sumă absolută, cât și procentual, plus alerte, astfel încât utilizatorul să știe care sunt acele categorii de cheltuieli, unde a depășit mai mult decât și-ai propus
- introducerea de observații și notițe pentru cheltuieli
- resetarea streak-ului la nivelul întregii familii
- în "Contul meu" la secțiunea "Despre noi" vor fi introduse toate resursele legate de tutoriale și întrebări frecvente
Cele mai importante update-uri în MiM, disponibile din trimestrul II vor fi:
- Money in Motion va deveni disponibilă gratuit, oriunde pe glob, în condițiile în care, încă din prima zi de la lansare, foarte mulți români din diaspora au cerut accesul la aplicația Money in Motion!
- posibilitatea de ștergere a unei cheltuieli
- posibilitatea de a introduce notițe și de a căuta după acestea
- posibilitatea de a sorta cheltuielile
Dezvoltarea aplicației Money in Motion presupune un buget de inițial de 100.000 de euro, iar introducerea de noi funcționalități, acțiunile de marketing și comunicarea și mentenanță duc bugetul la 200.000 de euro în primul an de la lansare. Iar planul pe termen mediu presupune o investiție totală de 1.000.000 de euro în primii 5 ani pentru ca Money in Motion să devină cea mai bună aplicație financiară din România! Promisiunea fermă a echipei Money in Motion este că aplicația va fi întotdeauna gratuită 100%! Acest lucru este posibil cu ajutorul partenerilor MiM care sprijină fundația A.S.S.E.T. care dezvoltă Money in Motion!
Echipa Core Media Hub va continua să diversifice strategia de comunicare pentru Money in Motion și plănuiește noi direcții de comunicare în perioada următoare.
Pentru noi, proiectul Money in Motion este cel mai important, mai complex, dar și mai frumos proiect la care am lucrat până acum. Nu doar prin ceea ce oferă din punct de vedere tehnic, dar mai ales pentru că, dincolo de funcționalități, este un proiect care are un scop social foarte important: acela de a oferi românilor educație financiară foarte simplu și ușor! Iancu este un exemplu de profesionalism, cu o experiență fextrem de mare și a dovedit de atâtea ori că își dorește să îi ajute pe oameni să atingă independența financiară și să își crească bunăstarea, iar colaborarea din proiectul Money in Motion este extraordinară. Împreună ne-am propus să facem din MiM cea mai bună aplicație din România și sunt convins că se va întâmpla acest lucru în curând! Sunt mândru că a ales echipa Core Media Hub ca partener de comunicare și vom face tot ce ține de noi pentru ca MiM să ajungă la urechile fiecărui român! Adrian Cojocaru - fondator Core Media Hub
Aplicația Money in Motion poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play!
Ai o idee sau o propunere de colaborare? Hai să lucrăm împreună!
Suntem deschiși la oameni și idei originale! Ne plac provocările și neplace să ieșim din zona noastră de confort. Dacă propunerea ta nu este în oferta noastră de servicii, nu-i nimic! Programăm o întâlnire, o analizăm și găsim cea mai bună soluție!