Trei lucruri care trebuie să dispară ACUM din discursul tău
Îți dorești să ai un discurs coerent, să fii ascultat și să transmiți mesaje clare? Atunci trebuie să vorbești corect, să nu faci dezacorduri, să nu inventezi cuvinte și să nu combini inutil româna cu engleza. E bine că stăpânești mai multe limbi străini, însă un mix nepotrivit te poate pune în încurcătură. Iată ce trebuie să dispară ACUM din discursul tău!
Cuvintele în engleză
Este la modă de ceva timp să mai strecori în discurs câte un cuvânt-două în engleză: „whatever”, „you know what I mean”, „seriously”. Una este să folosești expresiile când ieși cu prietenii la o bere și alta este să te exprimi așa pe o scenă sau în timpul unei întâlniri de serviciu. Folosește limba română literară, vorbește corect gramatical și nu o să ai nicio problemă. Sau susține un discurs intergral în engleză, dacă contextul este potrivit sau acest lucru îți aduce un avantaj!
Râsul excesiv
Sunt oameni care atunci când nu sunt foarte siguri pe ce au de spus sau pur și simplu nu mai știu ce să spună, râd forțat sau foarte des. Ei speră astfel că îi vor face și pe ceilalți sau râdă sau că publicul lor va spune: Ei, nu-i nimic că nu a știut să ne răspundă la întrebări, măcar am râs!
Reacția pe care o vor obține s-ar putea să fie chiar opusă: publicul nu o să îi simpatizeze, ba mai mult, o să aibă impresia că este luat peste picior. În cazul în care contextul îți permite, poți încerca să faci o glumă la început, pentru ca oamenii să se simtă mai relaxați. Dacă reacția nu este cea așteptată, renunță la partea amuzantă și construiește-ți prezentarea într-un mod serios.
Dezacorduri
Oricât de bine structurat ar fi discursul tău, oricât de multe informații ai documentat și oricâte ore ai investit pentru prezentarea ta, în momentul în care spui „care” în loc de „pe care”, „a cărui” în loc de „al cărui”, „din cauza” în loc de „datorită” etc toată munca ta devine egală cu zero și percepția publicului se va schimba imediat. Vor spune în sinea lor: Ce să învăț de la tine, dacă vorbești corect?
Urmărește blogul Core Media Hub pentru alte articole relevante despre comunicare. Nu uita să te abonezi la newsletter pentru a ține pasul cu munca noastră și a fi la curent cu cele mai noi informații. În plus, primești sfaturi gratuite de comunicare!
Ai o idee sau o propunere de colaborare? Hai să lucrăm împreună!
Suntem deschiși la oameni și idei originale! Ne plac provocările și neplace să ieșim din zona noastră de confort. Dacă propunerea ta nu este în oferta noastră de servicii, nu-i nimic! Programăm o întâlnire, o analizăm și găsim cea mai bună soluție!